Ultimul Romantic...

TE CAUT...

Te caut prin gandurile desfrunzite intr-una si ma dor drumurile pe care ai trecut.Se insereaza in mine,te caut si nu te gasesc.Niciodata n-am fost mai singur,niciodata dorul meu n-a fost mai dureros si mai pur in nelinistea lunii-si nici o speranta in intuneric sa vad steaua sub care veneai.Am rugat plopii sa vegheze fara odihna ascultand vantul trimis pe urmele tale.Dar nici un anotimp nu te-a intalnit,nici pasarile nu-ti vazusera zborul....
N-am sa-ti vorbesc de fericirea mea;daca exista dureri care nu se tradeaza niciodata si care invaluiesc sufletul ca un lintoliu,exista de asemenea bucurii care raman ingropate in inima omului,fiindca nici un glas pamantesc n-ar fi in stare sa le exprime..
Sunt rani pe care nu trebuie sa le redeschizi,sunt amintiri care povestite isi pierd puritatea!
Vai!Ce poate sa inteleaga din fericire,sufletul care n-a suferit?

Ma uit in jur si nu am cum sa nu ma cutremur-Durerea inseamna prezent,Moartea,orice s-ar spune si oricum inseamna ETERNITATE.

Ma intorc indarat in fata vietii mele si ma ingrozesc!Ce-am facut?Nimic!Sunt omul care vesnic a fugit de ceva sau de cineva in alta parte si de acolo iar si iar!Pentru ce am trait?Ce-am adus eu vietii?Nimic!Fug.Asta-i viata mea!De nimic si dupa nimic dar fug!Ma tarasc pe fata pamantului fara sa incoltesc nicaieri!Sunt abur,neant...sunt abstract!Trec prin lumea concreta ca manat de un blestem,fara consistenta,fara popas..
Am avut nevoie de iubire,aveam nevoie de fericire,am cersit iubirea,fericirea si toate de care aveam nevoie dar nu mi s-au dat.Atunci m-am resemnat si am ramas o simpla fiinta enigmatica si dificila in jocul atat de stupid al vietii.Zilele trec si noi nu stim de ce traim.Traim intr-o lume urata!De ce exista atata ura,minciuna,egoism,lasitate!De ce atatea boli,de ce atata suferinta?Abia acum incep sa-mi dau seama de riscurile unei vieti haotice in lumea care piere.....

Stefan Augustin Doinas - Astazi ne despartim

Astazi nu mai cântam, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie ...
Alaturi, umbra albastra
pentru adevaruri gândite sta marturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamântul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducând în gusa mireasma, bucatele.

Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Între noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.

Nimeni nu va sti ca suntem tot atât de aproape
si ca, seara, sufletul meu,
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau ...

Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrânt,
eu voi fi soarele negru, pamântul.
Nu peste mult are sa bata vânt.
Nu peste mult are sa bata vântul ...

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.