Chiar dorita,sinceritatea absoluta nu e usor de atins si poate ca nici nu e posibila.Te izbesti in tine insuti de o tristete care te demoralizeaza.Ce rost are?te intreaba ea.Unele greseli tot nu mai poti sa le indrepti.Nu poti sa rasucesti clepsidra.Si apoi,chiar daca te hotarasti sa spui totul nu vei reusi sa exprimi totul.O confesiune presupune rabdare,curaj,vointa,pricepere de-a spune,dar,in ultima instanta,ea e si o chestiune de sansa.Cat izbutesc cuvintele sa exprime din ceea ce e ascuns in tacere?
De un lucru sunt totusi sigur.Ca renuntarea e si mai dificila decat perseverenta.Ca pierd mai putin vorbind.Nu mi-am explicat niciodata de ce ar trebui sa cred ca am venit pe lume vinovat,si nu-mi pot insusii principiul iertarii absolute,dar mi-am lamurit si am acceptat ceva important.Ca n-are rost sa zic despre intamplarile din viata mea;asta am vrut sa fac,asta nu,asta imi apartine,asta nu.Tot ce am facut imi apartine.Sunt responsabil de tot.Oricum,n-as mai putea deosebi intre ceea ce a ales destinul pentru mine si ceea ce am ales eu.A spune:n-am fost eu de vina,destinul a fost de vina,nu ne face mai putin vinovati,ci mai putin liberi.
Octavian Paler-Viata ca o corida
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu