Iar de-atata toamna cerul se dilata
precum ochii-ti limpezi samburelui plin
bata-n geamuri luna,un luceafar cada,
pasul tau de iarba,frunzelor suspin.
Blanda tulburare peste crestet cada
cand un soare putred curge pe pamant
de atata toamna cine-o sa mai vada
trupul tau de iarba,trupul meu de vant.
Frunzele pacloase ce-ti acopar gura
sunt melancolie si subtiri cutite
in camasa mortii plange stins natura,
frunzele,de toamna,sunt in cer zidite.
Precum ochii limpezi cerul se dilata,
moare-ncet natura visului lasata.
Emilian Marcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu