Iar de-atata toamna cerul se dilata
precum ochii-ti limpezi samburelui plin
bata-n geamuri luna,un luceafar cada,
pasul tau de iarba,frunzelor suspin.
Blanda tulburare peste crestet cada
cand un soare putred curge pe pamant
de atata toamna cine-o sa mai vada
trupul tau de iarba,trupul meu de vant.
Frunzele pacloase ce-ti acopar gura
sunt melancolie si subtiri cutite
in camasa mortii plange stins natura,
frunzele,de toamna,sunt in cer zidite.
Precum ochii limpezi cerul se dilata,
moare-ncet natura visului lasata.
Emilian Marcu
miercuri, 20 octombrie 2010
Motiv de tristete
Te mai simt aproape,pleoapele ma dor,
bratele-mi te cata in aceasta lume,
purtam masti de ceara si un fals decor
sa-l avem drept spada,sa-l avem ca nume.
Te mai stiu in preajma desi timpul trece,
desi ceasul nostru a luat alt sens
purtam rani arzande peste carnea rece,
umbra mea,imi pare,a albit de mers.
Si te caut inca in uitate vise,
te mai simt aproape ca pe-un rug aprins,
masca ta de ceara parca aburise ;
luase foc privirea ochiului meu nins.
Te mai stiu in preajma desi timpul zboara,
desi lipsa noastra a uitat sa doara.
Emilian Marcu
bratele-mi te cata in aceasta lume,
purtam masti de ceara si un fals decor
sa-l avem drept spada,sa-l avem ca nume.
Te mai stiu in preajma desi timpul trece,
desi ceasul nostru a luat alt sens
purtam rani arzande peste carnea rece,
umbra mea,imi pare,a albit de mers.
Si te caut inca in uitate vise,
te mai simt aproape ca pe-un rug aprins,
masca ta de ceara parca aburise ;
luase foc privirea ochiului meu nins.
Te mai stiu in preajma desi timpul zboara,
desi lipsa noastra a uitat sa doara.
Emilian Marcu
marți, 5 octombrie 2010
In fiecare zi...
În fiecare zi, ne batem joc
De păsari, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutarile uzate;
Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă;
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgam de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare
Romulus Vulpescu - În fiecare zi
De păsari, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutarile uzate;
Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă;
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgam de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare
Romulus Vulpescu - În fiecare zi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)