Sunt un om simplu,normal...cred, din toate punctele de vedere,si vreau sa va arat o particica din sufletul meu,cuvintele si melodiile care-mi bucura zilele si imi alinta uneori zbuciumul sufletesc! Nu am sa va vorbesc despre fericirea mea;daca exista dureri care nu se tradeaza niciodata si care invaluiesc sufletul ca un lintoliu,exista de asemenea bucurii care raman ingropate in inima omului fiindca nici un glas pamantesc n-ar fi in stare sa le exprime! Sunt sigur ca am o sumedenie de cusururi;dar ca toata lumea -nu le vad! Nu stiu daca am calitati sau virtuti.....daca fac bine il fac fiindca asa mi se pare ca-i drept. Daca fac rau il fac fiindca nu-mi dau seama! Multumesc cerului si pentru bucuriile dar si pentru durerile pe care mi le-a dat...m-au intarit......durerea este creuzetul de unde dragostea iese mai pura,mai puternica...E o fericire sa fi iubit.E una si mai mare sa iubesti.Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului,mai tare decat soarta;mai tare decat moartea......a trai e o fericire!
O mare parte a vietii nu facem nimic si destul de mult din rest facem ceea ce nu ar trebui sa facem!Traim uneori fara nici o tinta in viata,trecem prin lume ca niste fire de paie pe fata unui rau;nu mergem noi,ci ne duce curentul...Viata noastra actuala este vesela si trista,ea intalneste doua sentimente contradictorii-regretul zilei de ieri si speranta zilei de maine!Numai cine stie cu adevarat sa-si pretuiasca viata,va stii cum s-o traiasca! Daca uneori ne surprindem pleoapele scaldate in lacrimi este pentru ca in marile fericiri trebuie sa existe lacrimi...in marile nenorociri nu sunt...Prea mult a plouat cu incertitudini in viata mea si speranta unor zile mai senine ma imbatraneste cu fiece zi! Mi-e dor de liniste..mi-e dor de uitare..mi-e dor de IUBIRE! Viata este o intamplare? Viata este o cautare.... A gasi ce cautai este o intamplare fericita? A gasi ce cautai nu este o intamplare fericita ci una trista! Omul cand gaseste ceva se plictiseste prea repede de acel ceva si nu mai este om! Eu sunt un cantec ce nu mai crede in cuvinte dar totusi le asculta incercand sa-si continue viata paradisiaca a viselor! Ma tradeaza zilele ce fug spre vesnicie,iar eu ma gandesc ca uneori doua suflete se intalnesc cum s-ar intalni doua flori in adierea vantului...se ating putin si se despart!Cine stie daca se vor mai intalnii la o noua adiere de vant sau poate niciodata....
Ma durea iubirea pe care o condamnasem la singuratate
Mi-a fost teama ca nu cumva,scutul de cactusi
in care-mi inchisesem sufletul sa infloreasca....
Dar spinii.....n-au mai putut sa indure
povara de dragoste cu care i-a condamnat celalalt suflet
si,blestematii-au inflorit!
Acum nu ma mai doare iubirea pe care am condamnat-o la singuratate
Acum o urasc din toata puterea fostilor mei spini si o condamn la nemurire........
Aceasta este faza de reacomodare la efort,miscarile sunt in principal pentru jucatorii de fotbal! Despre genunchiul operat gasiti informatii in partea de jos a blogului meu,in Dosarul medical!
Exercitiile fac parte din programul Williams! Daca doriti mai multe informatii despre Hernia de disc va rog sa cautati in partea de jos a blogului meu,unde veti gasii un dosar medical cu cele mai importante afectiuni ale coloanei vertebrale!
Femeile au nevoie de protectie, tandrete si penis. Barbatii stiu asta, dar sunt convinsi ca penisul le poate inlocui pe primele doua. Ei nu stiu ca penisul este in multe cazuri primul lucru de care femeia s-ar dispensa in cautarea fericirii. Barbatii uita mereu de tandrete si protectie. Uita pentru ca sunt suficienti de invingatori, virili si lipsiti de nuante. Pana si orgasmul e lipsit de nuante la barbati. Nici pe el nu il pot mima. Astfel ca prima intrebare care vine in mintea barbatului inselat este: O fi mai bun la pat ca mine? Apoi invariabil: Are penisul mai mare? Nici prin cap nu-i trece barbatului suficient de invingator si viril ca adversarul care tocmai i-a luat urma prin asternuturile iubitei a avut mai mult timp, a pus intrebari nerostite demult, a mangaiat, a avut rabdare si a ascultat atent cu blandete in privire. "Ce are cheliosul ala cu burta, in plus fata de mine? Ala e barbat? Ce dracu are ala in plus? Un penis mai mare?" Nu, frate, are mai multi bani! - vine invariabil eternul raspuns. Asa e de multe ori, zicem si noi. Dar nu despre acele femei si barbati vorbim noi acum. Nimanui nu-i trece prin cap ca barbatul cu chelie si burta (ori poate putin intarziat in ale maturitatii) intelege sa pretuiasca femeia de langa el cu disperarea celui care poate pierde ultimul tren. Trecut prin multe, cu cicatrice in suflet si dezvantajat (uneori si fizic), trecut de prima tinerete el stie ca unica sansa este sa mangaie, sa asculte, sa inteleaga, sa fie atent sa deschida usa inainte ca ea sa sune. Si mangaie, asculta, intelege. Desavarseste un ritual al gesturilor care conteaza, este mereu prezent, gata oricand sa intinda un brat.. nu foarte puternic, dar mereu oportun. Mai presus de orice nu cere nimic in schimb, cel putin nu in mod evident.. pentru ca, sa nu uitam, si el e barbat, vanator experimentat. Cu lacrimi in ochi varsate pe ascuns cand masina ruleaza monoton si ea privest absent peisajul de pe scaunul din dreapta, femeia va decide sa renunte la penis care ii da fiori de multe ori pe saptamana - nu e de ajuns... El, tinar ..carierist si stresat, conduce si nu intelege ce dracu ar mai trebui sa faca pentru linistea cuplului. Ca doar depune toate eforturile. Trage masina pe dreapta si se usureaza in plin camp. Se urca inapoi fara sa-si aduca aminte ca ea l-a rugat sa-i aduca puloverul din portbagaj. Vor ajunge in curand la munte. Undeva la acelasi hotel se vor intalni cu un barbat jovial trecut de prima tinerete, dar cu zambet irezistibil si povesti fantastice. Femeile au nevoie de protectie si tandrete. Femeile renunta cel mai usor la penis. Barbatii renunta la tandrete si protectie. Acest razboi surd al neintelegerii va da nastere profitorilor. Cine sunt ei? Pe termen scurt amantii. Pe termen lung cei intelepti si rabdatori. Pe drumul de intoarcere el este bucuros si usurat ca ea si-a revenit. E vorbareata si nu mai priveste absenta pe geam . Si zambeste ca in prima zi. E prea neatent ca sa realizeze inceputul sfarsitului. Pe terasa hotelului barbatul jovial, trecut de prima tinerete savureaza un cognac... Pe buza paharului este zahar...
Sunt un exponent al "generatiei in blugi " . Marele Poet mi-a luminat tineretea in vremurile acelea triste. Cenaclul Flacara a fost drogul generatiei mele .Plecam in tara unde aflam ca va fi Adrian Paunescu cu cenaclul , am fost la Valcea,Craiova , Sibiu si totdeauna la Bucuresti . Din pacate au plecat multi membri ai cenaclului dintre noi : Vali Sterian, Tatiana Stepa, Florian Pitis .... Intr-un fel Cenaclul Flacara mi-a marcat adolescenta si viata!Datorita lui am stiut cine sunt si mi-am pastrat identitatea,am simtit cum radacinile imi dau seva sa ma inalt,sa cresc frumos si drept.Cenaclul Flacara era o plutire de cantec si vers in care noi,generatia in blugi, ne regaseam.Sunt mandru ca am avut privilegiul de-ai fi contemporan,Adrian Paunescu a sadit seminte si au crescut falnici copaci.Cu siguranta ne va lipsi pentru ca l-am iubit cu totii fara sa stim! Sa-i fie tarana usoara.....
Adrian Paunescu! Este o zi trista,unul dintre cei mai mari poeti contemporani,a trecut in nefiinta! S-a dus la intalnirea cu Tatiana Stepa! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.....
Manifest pentru sanatatea Pamantului
Aproape am ajuns sa ne mandrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul strep şi gol.
Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.
Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.
Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om măcar ireversibil moare.
Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!
De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi
Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogoare de cenuşă muma moarte.
Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,
Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,
De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.
Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!
Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sânt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.
Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala nostră, prima între toate.
Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.
Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii...
Principala bucurie a vietii este acceptarea,aprobarea,aprecierea si compania prietenilor nostrii.Multi oameni nu inteleg ca nevoia de ceilalti este la fel de profunda ca si nevoia de hrana si ca trec prin viata acceptand multi substituenti ai unei relatii sincere,calde si simple.
Te mai simt aproape,pleoapele ma dor, bratele-mi te cata in aceasta lume, purtam masti de ceara si un fals decor sa-l avem drept spada,sa-l avem ca nume.
Te mai stiu in preajma desi timpul trece, desi ceasul nostru a luat alt sens purtam rani arzande peste carnea rece, umbra mea,imi pare,a albit de mers.
Si te caut inca in uitate vise, te mai simt aproape ca pe-un rug aprins, masca ta de ceara parca aburise ; luase foc privirea ochiului meu nins.
Te mai stiu in preajma desi timpul zboara, desi lipsa noastra a uitat sa doara.
În fiecare zi, ne batem joc De păsari, de iubire şi de mare, Şi nu băgăm de seamă că, în loc, Rămâne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis Pe care-l anulăm cu-o şovaire; Ne reculegem într-un cerc închis Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac, Însinguraţi în doi, din laşitate, Minţindu-ne cu guri care prefac În zgură sărutarile uzate;
Ne pomenim prea goi într-un târziu, Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă; Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu, Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc De păsări, de iubire şi de mare, Şi nu băgam de seamă că, în loc, Rămâne un deşert de disperare
IGNORAM PE CEI CARE NE ADORA SI ADORAM PE CEI CARE NE IGNORA....RANIM PE CEI CARE NE IUBESC SI IUBIM PE CEI CARE NE RANESC...DAR MAI TOT TIMPUL PLINGEM DUPA CEI CARE NU NE MERITA IUBIREA...STIMA SI ....INIMA,PE CARE REUSESC SA NE-O FRINGA ...CU ATATA USURINTA..."
N-am uitat-o pe Tatiana!Tatiana Stepa!Cuvintele sunt sarace pentru a o descrie pe Tatiana.....mai bine o ascultam,si admiram superba poezie scrisa de Adrian Paunescu in memoria ei....a Tatianei Stepa..
Se-aliniază ştirile atroce, Sub care omul bâjbâie înfrânt, Şi, Doamne, cum peste această voce Accepţi să pună un gropar pământ?
Neverosimil se întâmplă toate Furtunile au rupt pe străzi copaci, În toate casele de sănătate Nu mai există loc, pentru săraci.
Asfixiaţi de epoca mizeră, Ne amăgim că vom scăpa în cer, Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă Şi taxe pentru ea ni se şi cer
De-a-ndoaselea e rânduit destinul, E greu şi pe pământ, şi sub pământ Şi între noi ne măcinăm continuu Şi nimenea nu e de neînfrânt.
De-un timp încoace, farsa ne îngână, În permanentă stare de război, Purtăm în palme propria ţărână Şi ne mirăm că seamănă cu noi
Şi, Doamne, se acutizează rana Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei, S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana, Punând pământ de flori pe vocea ei.
Pe-aici, e o dezordine cumplită, Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni, E, poate, cea din urmă reuşită A Mioriţei scăpătând la stâni
Şi totuşi ce delir de ştiri atroce, Furtunile au dărâmat păduri Şi merge în pământ această voce, De ce de ea nu vrei să te înduri?
Învaţă însăşi ploaia să murmure Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci", Copacii rătăcesc fără pădure, Pădurea moare fără de copaci. 07.08.2009
Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine. Emil Cioran
De-aş putea sǎ dau durerea pentr’un strop de fericire Şi sǎ schimb întreaga urǎ pe-o secundǎ de iubire, Iar din lacrimile toate, de-aş putea, torent sǎ fac, Sǎ disparǎ în oceane cu tot rǎul fǎrǎ leac, De-aş putea ca mǎrǎcinii prǎfuiţi de lângǎ drum Sǎ ne’mbete ca şi crinii, noaptea, cu a lor parfum, De-aş putea sǎ ard tristeţea, şi din flǎcǎri, bucurie, Urletele disperǎrii, sǎ le fac o melodie, Norii negrii, de-aş putea, i-aş ascunde dupǎ munţi Şi pe soare l-aş ruga sǎ ne descreţeascǎ frunţi, Stelele, le-aş da pe toate, le-aş culege de pe cer, Fiecare sǎ şi-o poarte, îmbrǎcat cu-al ei mister ……………………………………………….. Timpul, cu a lui aripǎ, l-aş opri din zbor, cu’n vers, Sǎ ne bucurǎm o clipǎ...cǎ e rai în univers !
Chiar dorita,sinceritatea absoluta nu e usor de atins si poate ca nici nu e posibila.Te izbesti in tine insuti de o tristete care te demoralizeaza.Ce rost are?te intreaba ea.Unele greseli tot nu mai poti sa le indrepti.Nu poti sa rasucesti clepsidra.Si apoi,chiar daca te hotarasti sa spui totul nu vei reusi sa exprimi totul.O confesiune presupune rabdare,curaj,vointa,pricepere de-a spune,dar,in ultima instanta,ea e si o chestiune de sansa.Cat izbutesc cuvintele sa exprime din ceea ce e ascuns in tacere? De un lucru sunt totusi sigur.Ca renuntarea e si mai dificila decat perseverenta.Ca pierd mai putin vorbind.Nu mi-am explicat niciodata de ce ar trebui sa cred ca am venit pe lume vinovat,si nu-mi pot insusii principiul iertarii absolute,dar mi-am lamurit si am acceptat ceva important.Ca n-are rost sa zic despre intamplarile din viata mea;asta am vrut sa fac,asta nu,asta imi apartine,asta nu.Tot ce am facut imi apartine.Sunt responsabil de tot.Oricum,n-as mai putea deosebi intre ceea ce a ales destinul pentru mine si ceea ce am ales eu.A spune:n-am fost eu de vina,destinul a fost de vina,nu ne face mai putin vinovati,ci mai putin liberi.
Prietenul adevarat e cel caruia ii place sa te vada: care este dispus sa-ti ierte slabiciunile si sa le ascunda de ochii altora, te trateaza cu menajamente cand esti absent, si cu franchete cand esti prezent. Prietenia adevarata si sincera presupune ca cineva sa ia parte la soarta celuilalt cu caldura, in mod curat obiectiv si fara nici un interes, si aceasta presupune o identificare desavarsita intre cei doi prieteni. Prietenia presupune cel putin doua suflete. O prietenie adevarata trece de interesul material. Prietenul este acela care gandeste pentru tine ca pentru el insusi si care este capabil sa te ajute sa intelegi ca uneori gresesti pentru ca prietenul care esti tu sa se schimbe. O prietenie adevarata este un cerc. Un cerc in care cei doi prieteni se ajuta in viata... sa se rostogoleasca. Cand esti singur, fara prieteni nu poti decat sa mergi...ca barca pe uscat... Fara sa ne dam seama, de multe ori uitam ca langa noi exista o persoana careia am putea sa-i impartasim gandurile noastre, o persoana dispusa sa se bucure alaturi de noi sau sa ne consoleze atunci cand suntem tristi. De asemenea, de multe ori uitam ca si noi, la randul nostru, reprezentam pentru cineva acelasi lucru. Uitam ca avem prieteni, uitam ca suntem prieteni. Ne cufundam in propriile ganduri si totusi, atunci cand ne reamintim ca nu suntem singuri, problemelor ce pareau de nerezolvat li se contureaza o rezolvare, sentimentelor ce pareau sufocante li se gaseste alinare pentru simplul fapt ca ne dam seama ca avem pe cineva langa noi. Cineva spunea ca prietenii reperezinta o a doua familie o familie in care dragostea este neconditionata, bucuriile se impartasesc, iar necazurile se injumatatesc intre prieteni pentru a putea fi suportate mai usor. Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieti este prietenia si una din bucuriile prieteniei este de a avea cui incredinta o taina. Prietenia este poate faptul esential al vietii. Un gand impartasit, un vis implinit, o dorinta traita, tristete alinata, speranta! Prietenia.
Teama mea nu este decât luciditatea că într-o zi va trebui să ne despărţim şi că fiecare va trebui să îşi urmeze cursul său firesc, dar atât de inuman la care suntem supuşi, pas cu pas, în fiecare zi. Despărţirea e un nou început, dar o incertitudine că tot ceea ce va veni ne va construi ca oameni dedicaţi vechilor lor prietenii. E un fel de durere, care revine la intervale constante de timp, din dorinţa de a privi spre trecut: trecut în care găsim oameni de o valoare ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Îmi place cum ne-am construit, îmi place că ne-am găsit, şi îmi place să cred că ne vom regăsi la fel: dedicati prietenilor noştri, iubiţilor noştri prieteni, prin care uneori trăim, pe umărul carora plângem sau împreuna cu care ne bucurăm. Viaţa ne oferă lungi clipe de durere, mormane de deziluzii şi eşecuri. O vom invinge până la un punct… atunci când ea, fără milă, ne va lua încet, unul câte unul… până atunci va respect şi vă admir, vă preţuiesc şi cred că nimic nu poate fi întâmplător… căci ce poate fi mai plăcut decât să simţi mâna unui om drag atunci când eşti în suferinţă?
E dureros însă să vezi cum nu poţi îndeplini acele dorinţe ce au legătură cu sentimentele tale – cum propriul trup şi sufletul însăşi nu găsesc soluţii pentru propriile neputinţe – cum jumătăţi de sentiment îţi aparţin, iar altele zboară neposedate în inconştienţa altora care nici măcar nu bănuiesc cărei dureri profunde îi supun pe cei din jur chiar prin existenţa lor fizică… Viaţa omului nu poate fi mai mult decât sentiment şi necesitate – iar cea din urmă e faurită de asemenea pentru a “hrăni” trăirile. Din o mie de vise începi să tai până aproape de trei sferturi, iar când ai ajuns aici, viaţa îţi mai taie încă trei pătrimi din întregul format din noile orizonturi rămase. Atunci o criză existenţială pare a pune stăpânire pe cel care poate până mai ieri spoia viaţa în culori luminoase – cel care îşi găsise oarecum echilibrul o ia de la capătul deznădejdii. Unde ţi-au dispărut visele? Ce a făcut viaţa cu ele? S-au rupt treptat şi s-au stins în cuferele ascunse ale inimii. Doar unele îşi fac prezenţa în colţul ochilor acolo unde par a apărea câteva linii curbate unite în infinitatea irisului.
Am crezut intotdeauna ca o despartire doare fiindca cel iubit iese definitiv din viata ta si moare pentru sufletul tau… ca suferim o pierdere irecuperabila si, odata cu ea, piere si o parte din noi. De aceasta data am pierdut persoana iubita… insa nu si prietenul din el… nu omul care este dispus sa-mi fie alaturi la bine si la greu. Insa, oferindu-mi umarul cald pe care sa pot jeli pierderea sa, imi face durerea poate si mai grea. Cred ca in acest amalgam de sentimente care incearca sa transforme iubitul in prieten si dragostea pasionala in amicitie abstracta, sufletul meu se rupe incet, dar sigur, in mici farame lipsite de orientare, rezultand un talmes-balmes de durere si amor. Iata-ma deci rugandu-l sa ma lase… sa-mi fie dusman … nu prieten… sa faca loc unui alt om caruia sa ma plang sau sa il plang, sa-l pot uri si uita… La ce bun sa-l uit de tot? Cu ce putere sa rup raul de la radacina? De parca o iubire, oricum ar fi ea, poate fi rea… Am inteles totusi ca despartirea doare sub orice forma: fie ca il pierzi de tot, ori numai ca iubit. Asa ca i-am ingaduit apropierea… savurandu-i prezenta… sorbindu-i cuvintele… alimentandu-mi visele si alinandu-ma precum un dependent de suferinta, sperand ca “astazi” va fi ultima zi in care il voi iubi. De ce doare dragostea? Fiindca organismul uman este prevazut pentru moderatie. Tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea… caldura excesiva duce la pierderea cunostintei… iar dragostea, provoaca o grava anemie sufleteasca… Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Pentru ca nu stim sa ne aparam… poate nu vrem sa ne aparam… si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un final, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim… stim doar ca am iubit… si acum doare. Ce ne ramane? Sa chibzuim amorul cu pipeta… sa cumpatam fiece gram de afectiune … sa refuzam sa ne expunem la extreme??? Sa traim pentru a respira si a manca si cam atat… precum un parazit. Iubirea ne-a transformat din nevertebrate in fiinte superioare. Oare ne era rau sa fim amibe? Nu mai stiu daca am fost proiectati pentru iubire… poate ca am inventat-o noi pe parcursul evolutiei, poate aveam nevoie de justificari pentru faptele noastre, iar dragostea este deseori folosita drept pretext. Poate ca n-am dreptate… sau poate ca am si traim cu totii un sentiment copiat la indigo secole de-a randul, asumandu-ne fiecare originalitatea trairilor… Fie iubirea chiar un sentiment inventat si copiat, merita trait macar o data in viata… sau poate doar o singura data…
Suntem copii cu grad sporit de maturizare si maturi cu grad sporit de copilarie. Noua ne place sa traim si sa ne afundam cu patos in orice sentiment. Noi ne hranim cu fructul oprit chiar daca suntem constienti ca pentru maine nu am pastrat nimic. Gandim pentru a trai si traim pentru a gandi. Ne iubim pe ascuns si ne trimitem parumbei voiajori pe adrese gresite. Alergam dupa fericire si ne bucuram pentru fiecare strop primit, gasit sau oferit chiar daca pentru el a trebuit sa urcam munti. Suntem introvertiti cu voi si mult prea extrovertiti cu noi. Depasim bariere impuse de societate ale prieteniei, amicitiei, iubirii sau nebuniei de moment si primim critici muscandu-ne buza de jos si zambind. Credem in existenta emotiilor chiar daca le privim realist ca produs chimic al hormonilor. In vene ne urla prima dragoste, prima noapte de dragoste, acel prim sarut…Suntem visatori si totusi realisti. Suntem sculpturi in carne vie finisate brutal dar totusi cu motive romantice.Suntem un pic mai mult decat majori si asta ne da aripi si putere de a calca peste orice pentru a fi NOI.
Căutăm lumina născută din aceeaşi stea… Tânjim după căldura aceluiaş soare… Vrem să potrivim petalele aceleiaşi flori… Urmărim umbra aceluiaşi porumbel în zbor… Zâmbim în acelaşi timp, chiar dacă pe diferite margini de pământ… Visăm aceleaşi vise, chiar dacă în nopţi diferite… Credem în acelaş mister Dumnezeiesc… Iubim aceeaşi carte,pe care am citit-o şi recitit-o… şi prin care sufletele noastre au fost zidite, chiar dacă noi, nici măcar nu ne gândeam la asemănarea care există între ele… Cu siguranţă, urmele paşilor noştri s-au suprapus într-un loc anume, pe unde tu ai trecut înaintea mea cu zile, luni sau poate ani… Am plâns la acelaş film, chiar dacă eu, poate l-am vazut cu mult înainte de-al vedea tu… sau invers… Am scris acelaş cuvânt, cel puţin odată… sau am privit aceeaşi imagine de mii de ori împreună, fără să ştim… Cu siguranţă, s-a întâmplat, cel putin odată, s-ascultăm acelaşi cântec sau acelaşi vers, derulat a nu ştiu´câta´oară… Poate am căutat acelaşi cadou, într-o zi târzie de decembrie… sau poate am găsit acelaşi lucru, fără să ştim unul de altul… Poate am trăit aceleaşi experienţe… sau am simţit aceleaşi dureri… Unele amăgiri, cu siguranţă au fost asemănătoare… sau identice…
Povestea ta a fost scrisă peste povestea mea, de aceea se potrivesc atât de bine …fiindcă poartă semnătura aceluiaş Autor.
Avem atât de multe în comun… am trăit atât de multe momente asemănătoare şi atât de multe dureri identice, încât nu poate fi o greşeală sau o simplă coincidenţă… Au fost atât de bine ţesute visele noastre împreună, şi iubim atât de perfect aceeaşi stea… cu toate că nu ne cunoaştem încă.
Când te voi cunoaşte cu adevărat, faţă în faţă, îţi voi da să citeşti aceste randuri… (dacă nu cumva le-ai citit acum, aici, azi… Dacă ai citit, vei reciti.) Le voi păstra până atunci, că să vezi că te-am iubit încă înainte de-a ne întâlni. Recunosc… au fost momente în care credincioşia mea faţă de tine a rămas în umbră, dar m-am ridicat din nou, şi astfel de momente “umbrite”, au dat aripi şi curaj iubirii … să se înalte. Astăzi, te aştept… adâncit în amintirea şi visarea lucrurilor pe care le facem împreună chiar dacă nu ne cunoaştem… încă !…
Te aştept! Ce-mi doresc, e să mă aştepţi şi tu, măcar la fel de mult cum te aştept eu…
Am invatat pe parcursul timpului ca sunt lucruri nerostite ce-ti macina fiinta, am invatat ca sunt oameni al caror suflet merita mai multa atentie si poate nu stiu uneori sa le ofer, am invatat ca existenta noastra si-a acoperit incet seninatatea cu un val de nepasare, am invatat ca sunt dureri mute pe care le-am ascuns in propriile ganduri de frica unor fumuri de iluzii, am invatat ca sunt ochi ce nu se uita in timpul bataliei asteptarii si voci ce rasuna pana in colt de inima, am invatat ca uneori respiram praf si nu ne pasa, am invatat cum se incrunta fruntile cu fulgere atunci cand inima se sparge in lacrimi, am invatat cum sa imi odihnesc visele fugare si cum sa imi ascult opera propriului trai prin smocuri de secvente, am mai invatat ca miracolele se nasc atunci cand ti le doresti foarte tare si ca viata se imparte in buchete de bucurii si siluete de cristal.....
Un cantaret mexican care-mi incanta sufletul ori de cate ori ii ascult melodiile!Ascultati cu placere Donde estara mi primavera si Si no te hubieras ido-melodii din concert!
4 minute cu Cristina Varzaru....o sportiva de exceptie,in amintirea si memoria tatalui sau-Varzaru Ion-fostul meu profesor de matematica!Bafta multa in continuare Cristina....
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...
"Doamne, Dumnezeule, fă din mine unealta păcii tale, Să aduc iubire acolo unde este ură, Să iert unde este jignire, Să aduc împăcare unde este ceartă. Să spun adevărul unde domneşte eroarea, Să aduc speranţă celor deznădăjduiţi, Şi bucurie să aduc unde este tristeţe. O, Doamne, ajută-mă Nu ca să fiu mîngîiat, ci ca să pot mîngîia pe ceilalţi, Nu ca să fiu înţeles, ci ca să-i înţeleg pe alţii, Nu ca să fiu iubit, ci ca să iubesc. Căci cine dă, primeşte, Cine uită de sine însuşi se împlineşte, Cine iartă va fi iertat, Iar cine moare, acela va fi înviat spre viaţa veşnică."
-Prietenia este obisnuinta puternica a doua persoane de a promova binele si fericirea celuilalt.- Eustace Budgell
-Un prieten adevarat este cel care aude si va intelege cele mai profunde sentimente atunci cand i le impartasiti.Va sustine atunci cand luptati;va corecteaza amabil si cu afectiune cand gresiti;si va iarta atunci cand nu reusiti.Un prieten adevarat va indeamna la progres personal si va ajuta sa va atingeti potentialul maxim.Si cel mai uluitor este ca se bucura de reusitele voastre ca si cum ar fi ale lui.-Richard Exley
-Prietenia este exprimarea sinceră şi fără rezerve a gândurilor şi simţirilor tale în faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte fiinţe omeneşti.- I. Conrad
-Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.-George Eliot
-Un om nu poate sa-i vorbeasca fiului sau decat ca un tata; sotiei sale, decat ca sot; dusmanului sau, decat in termeni corespunzatori; in timp ce un prieten le poate vorbi dupa cum impune situatia, nu dupa cum i se potriveste persoanei. - Francis Bacon
-Un gand- Un vis... O dorinta- Tristete- Bucurie. Fiecare dintre noi le simte, le traieste si doreste, la un moment dat, sa le impartaseasca. Vrem sa iubim, sa fim iubiti. Si totusi, parca exista ceva mai profund, ceva mai trainic, ceva ce ne da cu adevarat putere, ceva ce nu ne lasa sa ne descurajam, ceva ce ne da, pana la urma, aripi sa visam din nou. Sa fie acest lucru prietenia? Pentru fiecare dintre noi, prietenia inseamna ceva, fiecare ii da valente diferite. Si totusi, pentru cei mai multi, prietenia inseamna, de cele mai multe ori, TOTUL. Prietenia? Un cuvant ce greu poate fi explicat in cuvinte. Prietenia, exprimarea sincera si fara rezerve a gandurilor si simturilor tale in fata unei alte fapturi omenesti, sinceritate totala si dezinteresata in viata launtrica cea mai intima, ca o incercare de retraire in profunda simpatie a unei alte fiinte omenesti. Prietenia face sa nasca, hraneste si intretine cele mai frumoase sentimente de generozitate de care e capabila o inima omeneasca. Prietenie este cand persoana care ti-e alaturi accepta sa fie "acolo" pentru tine si la bine si la rau.
- Prietenul adevarat e cel caruia ii place sa te vada: care este dispus sa-ti ierte slabiciunile si sa le ascunda de ochii altora, te trateaza cu menajamente cand esti absent, si cu franchete cand esti prezent. Prietenia adevarata si sincera presupune ca cineva sa ia parte la soarta celuilalt cu caldura, in mod curat obiectiv si fara nici un interes, si aceasta presupune o identificare desavarsita intre cei doi prieteni. Prietenia presupune cel putin doua suflete. O prietenie adevarata trece de interesul material. Prietenul este acela care gandeste pentru tine ca pentru el insusi si care este capabil sa te ajute sa intelegi ca uneori gresesti pentru ca prietenul care esti tu sa se schimbe. O prietenie adevarata este un cerc. Un cerc in care cei doi prieteni se ajuta in viata... sa se rostogoleasca. Cand esti singur, fara prieteni nu poti decat sa mergi...ca barca pe uscat...
Fara sa ne dam seama, de multe ori uitam ca langa noi exista o persoana careia am putea sa-i impartasim gandurile noastre, o persoana dispusa sa se bucure alaturi de noi sau sa ne consoleze atunci cand suntem tristi. De asemenea, de multe ori uitam ca si noi, la randul nostru, reprezentam pentru cineva acelasi lucru. Uitam ca avem prieteni, uitam ca suntem prieteni. Ne cufundam in propriile ganduri. Si totusi.. Atunci cand ne reamintim ca nu suntem singuri, problemelor ce pareau de nerezolvat li se contureaza o rezolvare, sentimentelor ce pareau sufocante li se gaseste alinare pentru simplul fapt ca ne dam seama ca avem pe cineva langa noi. Cineva spunea ca prietenii reperezinta a doua familie, familie in care dragostea este neconditionata, bucuriile se impartasesc, iar necazurile se injumatatesc intre prieteni pentru a putea fi suportate mai usor. Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieti este prietenia si una din bucuriile prieteniei este de a avea cui incredinta o taina. Prietenia este poate faptul esential al vietii.
Pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte in casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra in fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun "te iubesc" exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste "Angie" al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura business woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inaintea de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentu ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii alte femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziunea. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-ti pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei este cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.
Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor - desi ei se plang dar numai pentru ca asa s-au obisnuit - pentru ca sunteti cele care numai cand priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete, pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi, pentru ca, desi va mai plangeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarate, pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea... si pentru tot ceea ce reprezentati... pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu... La multi ani!
Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim ger Orbecaind pe copci de gheata Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde Cocorii toamnei ce trecu Si cuiburi si-au facut la stresini Si lânga mine nu esti tu Ninsori mai grave decât moartea Au fost si sunt si vor mai fi La mine-n suflet este vifor Si vin nebuni sa faca schi.
Si ninge pâna la prasele Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot Un dans de oameni de zapada Ce îmbratisarea n-o mai pot La noi e iarna pe vecie Doi fosti nefericiti amanti Ia-ti înflorirea, primavara Si toti cocorii emigranti.
Primavara, care-ai fost Nu veni, n-ai nici un rost Poti sa pleci suntem reci Iarna ni-i pe veci. Adrian Paunescu
De ce te simt ca pe-un imens deşert, Pe care dune de nisip – mocnind - ardeau ? De ce-a fost vina ta şi totuşi cert Până şi petecul de cer sub care stau ?
Cum ai putut s-apari şi să exişti Într-o secundă ce-am ascuns-o-n veac ? Şi cum puteai pământul ca să-l mişti Cu-n singur gând ? Nu vreau să ştiu şi tac .
Chiar am ştiut c-aveai de gând să pleci Cu mult timp înainte de-a veni. Şterg de pe corpul meu urmele-ţi reci Şi scad din viaţa mea , încă o zi ...
Până şi vântul a trecut grăbit Peste ce-ai fost şi peste ce eram... De ce îmi eşti deşertul nesfârşit ? De ce nu sunt nisip , ca să te am ?
Ce ochi frumoşi avea tăcerea dintre noi ! Ne adulmecam ca pe o pradă în liniştea nopţii... Ne dureau gândurile de dor... Ne dureau degetele care pipăiau noaptea ca o catifea albastră... Ne durea muzica divină ce curgea din cer... Ne durea fiecare şoaptă nespusă încă... Pielea avea parfum de piersică dată în pârg. Ce ochi frumoşi avea tăcerea din noi, cei care abia atunci învaţam alfabetul iubirii ! Ce ochi frumoşi ! Ne strigam fără cuvinte... Ne pipăiam fără gesturi... Ce ochi frumoşi avea iubirea ca o mare doamnă trecând pragul dintre noapte şi zi...
Pentru ca am fost certat ca blogul meu e prea trist,si pentru ca intr-adevar viata ne ofera, cu siguranta, si tristeti dar si bucuri, haideti sa ne uitam putin la Romania noastra pitoreasca....e tara in care traim....si cum spunea cineva,Romania e frumoasa....pacat ca-i locuita! Vizionare placuta!
Cand imi pierd toate sperantele, Cand dorm cu singuratatea, Cand mi se inchid toate iesirile, Si noaptea nu ma lasa-n pace Cand simt teama de tacere, Cand e dificil sa ma mentin in picioare, Cand amintirile devin rebele, Si ma pun la perete....
Voi rezista ridicat in picioare,tuturor... Voi redevenii de fier,pentru a-mi intarii trupul Chiar daca vanturile vietii vor sufla cu putere.. Sunt ca si paiul care se indoaie.. Dar ramane intotdeauna in picioare, Voi rezista.. Pentru a continua sa traiesc.. Voi suporta loviturile,si niciodata nu voi ingenunchea, Chiar daca visele mi se rup in bucati.
Voi rezista...voi rezista...voi rezista...
Multumesc pentru traducere lui Patryck si Cristina...
...Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.
Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...
Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...
N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!
Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.
Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.
Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.
Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.
Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.
Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.
Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."
Gabriel Garcia Marquez-Ultima scrisoare..........................
1. Un cantec nu-i nimic in lumea asta Mai bine sa-l zdrobresti si-apoi sa taci Cand el nici cu iluzie nu umple Ghiozdanele copiilor saraci Destul cu-atatea gasti aristocrate Ce cauta si-n cantece castig Un cantec nu-i nimic daca nu face Mai cald in casele-n care e frig
R: Niciodata, niciodata Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi
2. Dezmostenitii-si cauta o cale Nenorocitii trec cu pasii grei Nu ne putem inchide-n cabinete Facand usor abstractie de ei Mizeria exista pana-n oase Popoare mor si indivizi decad Nu-i cantec pe pamant sa nu miroasa A foc, a nadusala si a iad
3. Si daca toate cantecele noastre Nimic nu sunt si chiar nimic nu pot Noi pentru cei saraci si fara sanse Suntem mereu datori sa facem tot Macar atat din toate sa ramana Din tot ce-am patimit la focul mic Un vers, o spovedanie, un cantec De partea celor care n-au nimic
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru; De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel; De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul Mereu senin şi în acelaşi fel; Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost; De poţi ca munca vieţii, năruită, S-o faci de la-nceput precum a fost;
Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă Decît Voinţa ce le ţine sus;
Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; Amic sau nu, de nu pot să te-abată; De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, Să treci şi s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e Lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!
Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari pot. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...
Jorge Luis Borges
sâmbătă, 6 februarie 2010
Mixalis Emirlis
Voi fi fericirea ta
Te-am îmbrăcat cu flori şi te-am ascuns în viaţa mea Pustie Am luat un vis şi l-am păstrat în noaptea noastră Târzie M-a mângâiat un răsărit pe buzele-mi prea triste Cu rouă Şi mi-am dorit atunci, de sus, cu-al tău sărut divin Să plouă…
Doar gheaţa se-odihnea în pieptul tău născând Furtunã În frigul tău dorm lacrimi ce au cuprins iubirea mea Nebună Cu flori te-am îmbrăcat crezând că frigul va pleca Din şoapte Căldura mea te-a îngheţat mai rău şi te-am pierdut din nou În noapte...
Secunde trec şi doar atunci m-apucă dorul iar De tine Prefer să tac. Nici nu-mi mai pasă ce va fi acum Cu mine Trecut-au ani prea mulţi peste ce am crezut c-a fost Iubire Am să mă nasc din nou şi-am să te-mbrac în munţi De fericire...
Altceva nu-i nimic Si mereu ma complic Si ce simplu mi-ar fi, Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte, daca as trage unde e usor, nici nu trebuia sa aud de tine si-mi era mai de folos sa mor.
M-am bagat de bunavoie sluga, dragostei morale ce ti-o port, dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil sa privesc destinul ca pe un sport.
Nu-i o simpla incapatanare, pentru un ambitios pariu, dar aleg o cale complicata, tocmai din motivul ca sunt viu.
Eu detest relatia burgheza, decorata circumstantial, ma inchin la legile naturii si salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viata prefacuta, tatal ei de soarta la mezat, te iubesc in felul unui traznet, te prefer asa cum s-a intamplat.
Greu imi e si greu iti e si tie cu acest fel de a trai al meu, totusi, vreau sa stii ca, din pacate, dragostea e o dificultate, fara care ar fi cu mult mai greu.
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ţi-am presărat garoafe Şi maci - Tot flori însângerate - Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiţă Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată, Bate miezul nopţii... E ora când amanţii,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... Deci vino, Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul, Înfinge-ţi în priviri Minciuna Şi-n caldul buzei Adevărul Şi spune-mi: Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa Câţi au murit Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată. Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, Nu-ţi cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alţii, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit, Nu-ţi cer Nimic din ce poetul palid Cerşeşte-n veci de veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă Din şirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde Şi în priviri Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Şi-aşa tăcuţi - Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori - Să-ncepem slujba-n miez de noapte Şi mâine s-o sfârşim în zori!
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta... Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca,daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent de cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Octavian Paller
Stii bine c-atunci, când mi-ai spus: "s-a sfârsit", Un cuvânt nu ti-am spus ! Cu nu stiu de unde puteri ti-am zâmbit Si-am privit cum te-ai dus... Dar azi, când din visul urât ma trezesc, Si nu vad decât golul ramas, Ma întreb: fara tine cum am sa traiesc ? Ma întreb: cum am putut sa te las ?
Nu se poate ! Sa-mi ia altcineva tot ce-aveam mai bun ! Nu se poate ! Gândul cel mai curat sa n-am cui sa-l mai spun ? Nu se poate ! Nu e drept sa furi ultimul galben al unui sarac, Când din el îsi facuse comoara ! Orbului, batul ce-l poarta pribeag, Sau tiganului sa-i spargi vioara ! Nu se poate ! Sa-i ceri florii sa râda când calci peste ea, Nu se poate ! Sa-ti stropesti drumul vietii cu lacrima mea, Nu se poate ! Spune-i ca, desi mi-a luat tot, Îi dau tot ce mai vrea !... Fiindca totul nu-nseamna nimic... Nici asa ! Dar sa-mi lasi deznadejdea drept singur popas, Dar sa nu fii cu mine în ultimul ceas, Nu se poate ! Nu te las ! Nu te las ! ............................ H.Malineanu
Iti simt lipsa mai mult ca niciodata Si nu stiu ce sa fac... Ma trezesc si imi amintesc de tine in zori, Ma mai asteapta inca o zi in care sa traiesc fara tine.... Oglinda nu ma minte, cand ma arata atat de diferit... Am nevoie de tine....,. Lume trece, trece, mereu la fel.... Ritmul vietii mi se pare nedrept, Era asa diferit cand erai cu mine..... REF: Nu exista nimic mai greu decat sa traiesc fara tine.... Suferind in speranta ca te voi vedea venind Interiorul meu intreaba de tine, Iar eu nu stiu unde esti.... Daca nu ai fi plecat as fi fost atat de fericit.... Nu exista nimic mai greu decat sa traiesc fara tine.... Suferind in speranta ca te voi vedea venind Interiorul meu intreaba de tine, Iar eu nu stiu unde esti.... Daca nu ai fi plecat as fi fost atat de fericit.... Lume trece, trece, mereu la fel.... Ritmul vietii mi se pare nedrept, Era asa diferit cand erai cu mine..... REF: Nu exista nimic mai greu decat sa traiesc fara tine.... Suferind in speranta ca te voi vedea venind Interiorul meu intreaba de tine, Iar eu nu stiu unde esti.... Daca nu ai fi plecat as fi fost atat de fericit.... Nu exista nimic mai greu decat sa traiesc fara tine....
Imi esti in toate gandurile In toate atingerile In toate sentimentele In toate clipele Imi esti dar...imi lipsesti Si imi este dor si dorul de tine doare. Si trec zilele incet si greoi si pun totul pe seama inceputului de an. Asa este mereu la inceput, totul se misca cu incetinitorul ca apoi, pe parcurs ce zilele trec, totul sa ia amploare si sa aseze normal si firesc acolo unde trebuie. As fi vrut ca acest inceput sa fie altfel...as fi vrut... Dar nu este...poate ca asa a fost sa fie. Stii...de multe ori putem face sa se intample ceva...dar de cele mai multe ori nu facem...si traim ceea ce nu ni se cuvine, traim viata altcuiva si facem lucruri in locul altora. Pentru ca suntem oameni. Si oamenii nu stiu cum sa faca sa le fie bine. Pentru ca oamenii se simt mai tot timpul impartiti intre dragoste si ratiune. Si pana la urma...este bine si asa. Ce am face daca ne-am pierde cu totii capul? Am umbla toti nauci prin viata si nimeni nu ar mai fi la locul lui. Cateodata te invidiez pentru ratiunea afisata. Stiu ce este in sufletul tau...adica, stiu exact ceea ce ma lasi sa simt. Si te invidiez. Ca poti trai asa. Rupta in doua. Impartita intre dragoste si ratiune. Dar...esti femeie. Si asta este scuza perfecta pentru tine. Si vocea ta a ramas aceeasi. Si dorul din cuvintele tale. Si tacerile tale sunt la fel. Si tu esti aceeasi. Pentru moment. Si nu ai sa te schimbi. pentru ca nu poti fara mine. Pentru ca nici eu nu pot fara tine. Mai avem putin. Si totul va fi iarasi asa cum a mai fost. Dar...va fi altfel...ne-am lipsit mult...si ti-am simtit tristetea din voce...si bucuria...si dragostea...vorbeai tu? sau eu?... iarasi ma incearca acelasi sentiment...iarasi nu mai stiu de unde vin cuvintele...si nici nu stiu care inima batea mai tare...a ta? a mea? dar...ce mai conteaza?
Nu, nu ai cum....ar insemna sa poti cuprinde in ganduri infinitul !
Faptul ca exist eu dovedeste ca lumea n-are nici un sens.Caci in ce fel pot gasi un sens in framantarile unui om,infinit dramatic si nefericit,pentru care totul se reduce in ultima instanta la neant si pentru care legea acestei lumi este suferinta?Bestialitatea vietii m-a calcat si m-a apasat,mi-a taiat aripile in plin zbor,si mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.Tot zelul meu exagerat si toata pasiunea nebuna si paradoxala pe care am pus-o pentru a devenii un individ stralucitor,toata vraja demonica pe care am consumat-o pentru a imbraca o aureola viitoare si intreg elanul pe care l-am risipit pentru renasterea organica sau o aurora launtrica s-au dovedit mai slabe decat bestialitatea si irationalitatea acestei lumi care a varsat in mine toate rezervele ei de negativitate si otrava.
800.JPG)
